Președinta țării, Maia Sandu, se află într-o vizită oficială la Kiev, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. 

Maia Sandu se va întâlni astăzi și cu Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmitro Razumkov și Prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmigal.

Din delegația oficială a Republicii Moldova face parte secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Dumitru Socolan, precum și ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean.

Șefa statului va mai fi însoțită de secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, și de mai mulți consilieri: Cristina Gherasimov, consilier în domeniul politicii externe, Sergiu Tofilat, consilier în domeniul energetic etc.

Vizita în Ucraina este prima vizită oficială în străinătate a Maiei Sandu, de la învestirea în funcția de președinte al țării. Prima vizită în Republica Moldova a fost cea a președinteluit României, Klaus Iohannis.

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova