Ungaria sprijină întrutotul aderarea Republicii Moldova la UE. Declarațiile în acest sens au fost făcute de către ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, susținută alături de omologul său Aureliu Ciocoi, Péter Szijjártó a dat asigurări că Ungaria o să sprijine și în continuare acele tendințe de integrare pentru care și până acum guvernele au făcut foarte mult. „Bineînțeles că sprijinul se manifestă nu doar în vorbe, ci și în fapte. Un expert al Ungariei va veni să lucreze la Ministerul Finanțelor, iar altul la Ministerul Agriculturii. De asemenea, întreprinderile ungare din Republica Moldova își continuă activitatea. Banca OTP este pe primul loc în activitatea bancară din Moldova. Și va face investiții serioase în domeniul informatic în perioada următoare. Cea mai mare întreprindere farmaceutică din Ungaria și-a constituit o rețea din 42 de farmacii în Republica Moldova și are o participare de 10% pe piață”, a notat ministrul ungar.

Oficialul a menționat că Ungaria, la nivelul Comisiei Europene, a cerut să se facă viramentul din ultima tranșă din asistența macrofinanciară, deoarece situația economică a Republicii Moldova este în interes comun. Potrivit lui, situația de pandemie a arătat ce rol are cooperarea internațională și această cooperare trebuie să revină pe tărâmul respectului reciproc.

Ministrul moldovean al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, a declarat că în cadrul discuțiilor a fost abordată agenda relațiilor bilaterale și nu doar, ci și ale celor regionale. Au fost discutate perspectivele europene ale Republicii Moldova și cum să devină acestea realitate. „Am convenit la o suită de vizite la nivel înalt atât în Republica Moldova, cât și în Ungaria. Am convenit referitor la asistența oferită din partea Ungariei, acordată la nivel european, dar și bilateral”, a declarat ministrul.

Aureliu Ciocoi a mai spus că au fost abordate și aspectele de cooperare în domeniul învățământului, inclusiv cel universitar. Au fost sesizate anumite probleme de care se va ține cont în procesul de aprofundare a dialogului bilateral.

Sursa: Realitatea din Moldova

Articolul precedentMaia Sandu a renunțat la funcția de lider al PAS
Articolul următorCe ar trebui să știe persoanele care urmează să se vaccineze împotriva noului coronavirus