Potrivit publicației New York Times, granzii Europei precum Juventus, Liverpoo, Manchester United sau Real Madrid au fost de acord cu crearea Super League, o nouă ligă în care ar fi incluse cluburile importante din campionatele de top.

Forul european a reacționat print-un comunicat oficial și spune că echipe implicate riscă să fie suspendat din competițiile interne, europene și mondiale.

“Ne-a fost adus la cunoștință că exista câteva cluburi din Anglia, Spania și Italia care plănuiesc să anunțe crearea Super League, o ligă închisă. Dacă se va întâmpla, dorim să reiterăm că noi, UEFA, Federația Engleză, Federația Spaniolă, Federația Italiană, dar și FIFA și toți membrii asociați, rămânem uniti în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect fondat pe interesul câtorva cluburi într-o perioadă în care societatea are nevoie de mai multă solidaritate ca niciodată.

Vom lua în considerare toate măsurile care ne sunt la dispoziție, la toate nivelurile, atât juridic, cât și sportiv, pentru a evita ca asta să se întâmple. Așa cum FIFA și cele șase Federații au anunțat înainte, cluburile implicate vor fi suspendate și nu vor mai putea participa în competițiile domestice, europene sau la nivel mondial, iar jucătorilor lor li s-ar putea refuza șansa de a-și reprezenta naționalele!”, se arată în comunicatul UEFA, potrivit realitateasportiva.net

 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora