Uniunea Europeană anunță că va susține trei proiecte noi de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de 36 milioane de euro, care vor contribui la dezvoltarea comunităților locale, mass-media și la asigurarea accesului la justiție. Proiectele au fost anunțate vineri, 17 decembrie, în cadrul unui eveniment festiv, organizat de platforma „Echipa Europa”. La eveniment a participat prim-ministra Natalia Gavrilița, alături de ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, ambasadori ai statelor membre ale UE, reprezentanții BERD și BEI.

Natalia Gavriliță a vorbit despre importanța asistenței UE pentru economia națională, făcând referire la Planul de redresare economică al UE pentru Republica Moldova, în valoare de până la 600 de milioane euro, dintre care, Comisia Europeană a debursat deja 50 milioane de euro în calitate de asistență macro-financiară de urgență, destinate pentru a sprijini eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 în Republica Moldova. Alte 36,4 milioane de euro o reprezintă asistența nerambursabilă pentru consolidarea rezilienței sistemului de sănătate, susținerea procesului de redresare economică, reforma poliției, precum și contracararea pandemiei COVID-19.

Gavrilița a apreciat și suportul UE acordat Republicii Moldova în depășirea crizei gazelor.

„Săptămâna curentă am semnat, la Bruxelles, un acord de finanțare pentru 60 de milioane euro, bani nerambursabili, care vor contribui direct la susținerea consumatorilor din categoriile vulnerabile, astfel ca aceștia să poată face față creșterii prețurilor la energie. Mijloacele vor fi utilizate și pentru adoptarea unor măsuri suplimentare de sprijin economic și social, precum și pentru consolidarea securității energetice și îmbunătățirea eficienței energetice”.

Cele trei proiecte lansate de „Echipa Europa” au un buget total de 36 milioane de euro, bani alocați de către UE și statele membre, ca Slovacia, Germania, Polonia, Austria, Lituania, Franța.

Sursa: Cotidianul.md

Articolul precedentPrețul gazelor naturale la bursă s-a prăbușit. Care vor fi consecințele pentru consumatori?
Articolul următorDezvăluirile lui Cristian Rizea dau rezultate: O șefă din cadrul Agenției Proprietății Publice a demisionat