România a acordat Republicii Moldova 300.000 de euro pentru implementarea unor proiecte venite în sprijinul societăţii civile şi al presei independente.

Plata a fost făcută de MAE prin European Endowment for Democracy. 

European Endowment for Democracy (EED) este o organizaţie înfiinţată în 2013 de Uniunea Europeană şi statele membre ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democraţiei şi drepturilor omului în vecinătatea UE.

Asistenţa financiară a fost atribuită în conformitate cu pachetul de sprijin din partea României pentru cetăţenii Republicii Moldova anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, la Chişinău, pe 29 decembrie 2020.

Contribuţia este asigurată din Fondul de Democratizare şi Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, inclus în Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2021.

Ziele trecute ministrul Bogdan Aurescu a fost prezent la Chişinău.

Decizia ministrului Bogdan Aurescu a fost luată în continuarea contribuţiei voluntare similare, în valoare de 250.000 euro, decise de ministrul român al afacerilor externe în noiembrie 2020, de asemenea în scopul implementării de proiecte în sprijinul societăţii civile şi al presei independente din Republica Moldova, ca elemente centrale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice, reziliente şi incluzive, se arată în comunicatul emis ulterior.

MAE precizează că Republica Moldova reprezintă principalul beneficiar al asistenţei oficiale pentru dezvoltare şi umanitare acordate de România pe linie bilaterală, abordare reconfirmată prin Programul multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară în perioada 2020-2023, aprobat de Guvernul României în luna noiembrie 2020.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova