Prima semifinală a concursului Eurovision 2022 a avut loc aseară. Ucraina şi Moldova se regăsesc pe lista celor zece ţări care s-au calificat în finala care va avea loc sâmbătă.

Republica Moldova a fost reprezentată de formaţia Zdob şi Zdub şi fraţii Advahov care au interpretat melodia „Trenuleţul”.

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra cu melodia „Stefania”, s-a calificat în marea finală de sâmbătă. „Vă mulţumim că sprijiniţi Ucraina!”, a spus solistul Oleg Psyuk pe scena Arena Pala Olimpico.

Laura Pausini, Alessandro Cattelan şi Mika au fost gazdele show-ului. Semifinala a fost comentată pentru telespectatorii TVR de Bogdan Stănescu.

Cele 17 ţări care au concurat marţi seară au fost: Albania, Letonia, Elveţia, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Danemarca, Armenia, Austria, Croaţia, Islanda şi Grecia.

Vezi AICI care sunt cei zece concurenţi care merg în finală. 

Reprezentantul României la Eurovision 2022, WRS, va intra în concurs pe 12 mai, în a doua semifinală, iar finala va avea loc sâmbătă, 14 mai. El va interpreta melodia „Llamame”.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMaia Sandu este bolnavă. Președintele Republicii Moldova lipsește la evenimentele din 9 mai
Articolul următorCristian Rizea anunță APOCALIPSA! Capii rețelei de trafic de droguri și prostituție de lux, băgați în corzi! Autoritățile române, mutare-șoc – DECIZIA care îngroapă definitiv „șmecherii”