Cristian Rizea l-a invitat pe fostul său partener politic Vladimir Plahotniuc la cel mai urmărit TALK SHOW “Spovedania lui Rizea”, pentru a discuta deschis despre planurile lui politice și viitorul Republicii Moldova. Mai mult, jurnalistul a promis că emisiunea va fi difuzată concomitent și la postul de televiziune Realitatea PLUS din România.
“În calitate de jurnalist îți lansez o invitație la dialog la o emisiune în direct sau înregistrată pe Skype sau Zoom. Dacă vrei, o facem cu echipa ta, stabilim chiar și întrebările, vorbim doar despre politică – despre planurile lui Plahotniuc pentru viitorul politic al Republicii Moldova. Îți garantez că interviul va fi difuzat simultan și pe Realitatea PLUS din România. Sunt singurul jurnalist din Moldova care iți poate asigura această tribună de exprimare publică. Sunt sigur că mulți dintre moldoveni vor să cunoască ce gânduri ai pentru viitorul Republicii Moldovei și care sunt țintele tale de revenire în politica moldovenească. Ca să vezi că pot trece peste orgolii și pot fi sincer și corect, în primul rând față de moldovenii care își doresc să fie corect informați.”
Rizea: Petro Poroșenko susține revenirea lui Plahotniuc în politica din Moldova
Vestea despre revenirea în politica moldovenească a oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc a șocat întreaga societate. Intențiile politicianului par fantasmagorice, în condițiile în care Interpol l-a dat în căutare internațională, SUA l-au inclus pe lista sancțiunilor, iar în țară este investigat în mai multe dosare de rezonanță. Mulți se întreabă dacă acesta a fost sincer sau a lansat o fumigenă politică? Cristian Rizea a afirmat că deține informații exacte cu privire la planurile lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, potrivit realitateadinmoldova.md
Rizea: Nu are altă opțiune. Pentru Turcia relația cu SUA este mai importantă decât Plahotniuc
Potrivit jurnalistului, în condițiile în care a fost sancționat de SUA, implicarea în politica din Republica Moldova este singura opțiune a lui Vladimir Plahotniuc.
„Eu cred că Plahotniuc nu are alte opțiuni, după sancțiunile SUA. Turcia, care îl adăpostește pe Plahotniuc, și Erdogan, ca lider politic serios la nivel mondial, nu vor dori să-și compromită relația cu SUA. Ca urmare, pentru el pot începe probleme mari”.
Kent Logsdon: Îndemnăm și alte state să procedeze la fel în raport cu Plahotniuc
Opinia lui Cristian Rizea pare destul de pertinentă. SUA a îndemnat deja alte state să le urmeze exemplul. “Sancțiunile impuse de SUA sunt foarte importante, deoarece arată fărădelegile întreprinse de Plahotniuc și Șor. Restricțiile servesc drept exemplu pentru alte state, care sunt îndemnate să procedeze la fel. (…)În joc este reputația”, a declarat Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon.
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon
Conform ratingului, „Spovedania lui Rizea” este cel mai urmărit TALK SHOW din Republica Moldova.
Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova