Astăzi, Consiliul Județean Buzău a încheiat un nou acord de cooperare cu o regiune din Republica Moldova, de această dată fiind vorba de un sector din capitala Chișinău. La eveniment a fost prezent și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Odată înfrățite cele două orașe, autoritățile promit demararea unor proiecte comune culturale, dar și economice. De altfel, un prim proiect a fost anunțat chiar marți. Este vorba despre Zilele Chișinăului, eveniment care se va desfășura la Buzău, în luna septembrie. 

În această dimineață a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Județean, în cadrul căreia a fost supus la vot un proiect de hotărâre privind încheierea protocolului de colaborare, iar consilierii s-au declarat în unanimitate de acord. Ședința a avut un caracter festiv, întrucât s-a desfășurat în prezența unei delegații venite de la Chișinău, din care au făcut parte primarul Ion Ceban, viceprimarul Olga Ursu, împreună cu Diana Guba, pretorul sectorului Botanica din Chișinău. Funcția acesteia din urmă este similară celei de primar de sector din București, iar sectorul pe care îl conduce face obiectul acordului de colaborare semnat în această dimineață.

Oaspeții de la Chișinău au fost întâmpinați cu pâine și sare, după care au fost invitați în sala D. Filipescu, pentru a lua parte la ședința extraordinară. După ce consilierii județeni și-au dat votul favorabil, acordul a fost semnat de către primarul Chișinăului și președintele Consiliului Județean, Pete Emanoil Neagu. 

Buzăul este primul județ care încheie un astfel de acord cu un sector din capitala Republicii Moldova, iar colaborarea dintre autoritățile locale se va desfășura pe mai multe planuri. Acordul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, iar părțile au convenit să își asume și anumite angajamente financiare pentru a promova relațiile de colaborare. Aceste relații vor viza schimburi de experiență și de informații privind bunele practici pentru o activitate eficientă a autorităților administrației publice locale, organizarea  de  activități  comune  cu  caracter  educativ,  social,  cultural și sportiv, promovarea și susținerea relațiilor economice, agricole și a proiectelor de infrastructură. De asemenea, reprezentanții autorităților locale de la Buzău și Chișinău și-au asumat prin acest acord și susținerea sectorului asociativ, a  programelor pentru tineret, educație, sănătate, agrement și voluntariat dar și a proiectelor investiționale de interes public și privat.

Totodată, se va încuraja și colaborarea dintre organizațiile non-guvernamentale din Buzău și Chișinău,  prin desfășurarea de proiecte și activități comune. Semnatarii acordului spun că o atenție deosebită va fi acordată colaborării între întreprinderile mici și mijlocii, încurajându-se astfel  investițiile la nivel local și raional. În următoarele 30 de zile, vor fi înființate structuri asociative de prietenie la nivelul celor două unități administrativ-teritoriale, pentru implementarea acordului de colaborare, structuri care vor elabora propuneri pentru programe de activități și care se  vor  întruni periodic, în  ședințe comune, cel puțin o dată la șase luni. Fiecare parte  va  desemna un coordonator care va răspunde de implementarea eficientă a acestui acord. Nu în ultimul rând, coordonatorii de la Buzău și Chișinău vor elabora un plan de implementare a acordului și  vor propune acțiuni suplimentare pe parcursul derulării acestuia.

Sursa: Realitatea de Buzau