Soarta alegerilor prezidențiale din Statele Unite a ajuns, joi dimineață, să depindă de rezultatul din cinci state care au, în total, 60 de voturi în colegiul electoral. Potrivit estimărilor Fox News și Associated Press, Joe Biden și-ar fi asigurat 264 din cele 270 de voturi ale electorilor, necesare pentru a deveni președinte, în timp ce Trump are doar 214. 

În Georgia (16 voturi), după ce 98% din opțiunile electorale au fost procesate, Trump are 49,7%, iar Biden 49,1%. Georgia votează, în mod tradițional, cu republicanii. Actualul președinte a depus deja o plângere penală, după ce un observator republicat a relatat că zeci de voturi democrate au fost contabilizate după închiderea urnelor.

În patru din cele cinci state decisive conduce Trump, dar Biden a recuperat mult din diferență, mai ales în condițiile în care voturile prin poștă, potențial favorabile lui, sunt numărate la final.

În Pennsylvania, stat care asigură 20 de electori, după numărarea a 89% dintre voturi, Trump are 50,7%, iar Biden 48,1%. Statul, de regulă un fief al democraților, a dat în 2016 voturile sale actualului președinte, potrivit realitatea.net

În Carolina de Nord (15 voturi), după centralizarea a 94% dintre voturi, Trump are 50,1%, iar Biden 48,7%. Și acest stat este, în mod obișnuit, dominat de republicani.

În Nevada (6 voturi), după numărarea a 75% dintre voturi, Biden conduce cu 49,3% la 48,7%.

În Alaska, fief republican, dar care contribuie cu doar 3 voturi în Colegiul Electoral, Trump are 62,1%, iar candidatul democrat 33,5%.

O bună parte din presa americană l-a dat deja câștigător pe Biden în Arizona (11 voturi), deși s-au numărat doar 86% dintre voturi, iar avansul candidatului democrat este sub 3%.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 103. Minciuna se strigă, adevărul se șoptește!
Articolul următorCaz șocant la Anenii Noi: Copii, luați ostatici de propriul tată și amenințați cu moartea