Primul ministru Ion Chicu a anunțat că Guvernul, în perioada ce urmează, va veni în Parlament cu bugetul statului pentru anul viitor și politica bugetar-fiscală. „Sperăm că până în data de 21 decembrie să fie aprobate și în lectură finală aceste legi foarte importante pentru țară”, a precizat Chicu, după întrevederea cu șeful statului Igor Dodon și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Investițiile vor fi păstrate în infrastructură și pentru anul viitor. Nu vom renunța la programul Drumuri Bune, se va majora fondul Ecologic de Stat, sunt prevăzuți bani pentru majorarea salariilor în sectorul medical și alte câteva domenii.

Și politica bugetar-fiscală este gata pregătită, după multe discuții publice. Guvenrul nu va renunța la intenția de plafonare a unor taxe locale. Am văzut reacția unor asociații a aleșilor locali, dar vă spun că aceste taxe sunt un instrument folosit nu chiar corect de administrațiile locale, pentru răfuieli, de aceea acestea vor fi plafonate. Această decizie vine pentru sprijinul businessului local.

De asemenea, se prevede în aceste legi ca angajatorii care vor lua la lucru persoane revenite din diasporă sau proaspeți absolvenți, vor beneficia de compensarea impozitului achitat la stat”, a declarat Ion Chicu.

De asemenea, primul ministru spune că nu există riscuri de securitate alimentară, iar terenurile agrare au fost pregătite pentru noile culturi.

 

Sursa: Realitatea din Moldova