Candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi a mers cu mai mulți susținători la o întâlnire electorală a lui Igor Dodon de la Fălești. Usatîi le-a declarat oamenilor adunați în sală că a venit să-i adreseze câteva întrebări lui Igor Dodon, deoarece acesta s-ar eschiva de la dezbaterile electorale cu oponenții săi, relatează publika.md

„Vă mulțumesc că ați venit la această întrevedere. A fost planificată și înțeleg că au venit și alții care vor să ne audă, asta e foarte bine. Rog ca toți să fie liniștiți pentru că toți locuim într-o țară. Alegerile se vor termina iar noi trebuie să trăim mai departe în pace. Să lăsăm în pace provocările și să organizăm întrevederea care a fost planificată”, a declarat Igor Dodon de pe scenă.

Cei prezenți în sală s-au împărțit în două tabere. Unii scandau ”Jos Dodon”, ”Rușine”, iar alții îi cereau lui Renato Usatîi să părăsească sala.

Ulterior, bodyguarzii președintelui Dodon l-au scos forțat pe Renato Usatîii din încăpere, dar spiritele nu s-au calmat. Igor Dodon a încercat să-și continue discursul de pe scenă, însă șeful statului vorbea fără să fie auzit, în sală era o gălăgie infernală.

În cele din urmă, candidatul independent Igor Dodon a renunțat și a plecat de la întâlnire.

Candidatul din partea formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi le-a declarat jurnaliștilor că va merge în fiecare zi după Igor Dodon la întâlnirile lui electorale.

 

Sursa: Realitatea din Moldova