Focarul de coronavirus de la Casa Albă ia amploare! Un memoriu intern al executivului american dat, miercuri, publicității relevă că „34 de angajați ai Casei Albe și alte contacte” s-au infectat cu coronavirus în ultimele zile, lucru ce demonstrează că focarul de COVID-19 de la Casa Albă  este mult mai mare decât se credea inițial, potrivit ABC News, citat de realitatea.net

Un memoriu intern datat miercuri și obținut de ABC News a fost distribuit în rândul conducerii Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA), parte a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, care este, totodat, și agenția responsabilă oficial de gestionarea crizei de sănătate publică provocată de pandemia de coronavirus. 

Memoriul notează, de asemenea, că un consilier important al președintelui Trump se află printre persoanele infectate.

Hope Hicks și Stephen Miller, doi dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui SUA, au fost testați pozitiv cu COVID-19 în ultimele zile.

Noile cifre privind situația contagierilor de la Casa Albă relevă criza în creștere din interiorul instituției și eforturile pe care oficialii americani le depun pentru a bloca informațiile referitoare la dimensiunea focarului.

Antrior intrării în posesie a acestui memoriu intern, ABC News relatase că 24 de angajați ai executivului american și contactele lor au fost diagnosticați cu coronavirusul. Cu toate astea, nu este încă clar potrivit memoriului distribuit în rândul FEMA la ce se referă atunci când spune ar fi vorba despre “34 de angajați ai Casei Albe și alte contacte”. 

Vă remaintim că președintele Donal Trump a fost externat, pe 6 octormbrie, din spital, după ce a fost internat trei nopți în Centrul medical Walter Reed, urmând să continue la Casa Albă tratamentul anticoronavirus. 

Se pare că președintele american le-ar fi spus consilierilor săi că nu mai vrea să stea în spital, că s-a plictisit şi că este sătul să mai urmărească comentariile care se fac pe seama bolii sale.

 
 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentNumărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.287.140
Articolul următorBilanț negru pentru România – 3.130 de noi cazuri COVID în doar 24 de ore