Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a anunțat în cursul acestei zile că turneul final din vara acestui an se va juca cu spectatori, astfel că România va putea avea din nou suporteri după o pauză de mai bine de un an!

EURO 2020 urmează să se dispute în perioada 11 iunie – 11 iulie, în 12 oraşe din 12 ţări europene, printre care și Bucureștiul. Cel mai mare stadion al României, Arena Națională, va fi gazda a trei partide din faza grupelor, dar și a unui meci din optimile de finală ale turneului final din această vară, iar Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că va permite accesul în tribune a 25% din suprafața totală a stadionului.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a oferit o primă reacție după decizia oficială a MTS și consideră că această hotărâre este una foarte bună, un prim pas spre normalitate. Cu toate acestea, oficialul LPF a transmis că va face o solicitare către minister prin care va cere ca și meciurile din Liga 1 să beneficieze de acest privilegiu și speră ca măcar în ultimele etape din campionat, echipele să beneficieze de suportul propriilor suporteri.

„Este o decizie foarte bună. Noi sprijinim orice iniţiativă care permite reîntoarcerea fanilor pe stadioane în condiţii de siguranţă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Avem o singură pretenţie pe care am transmis-o public.

Astăzi vom transmite o adresă către MTS prin care solicităm să nu se facă o discriminare… să nu se creeze o discriminare între fanii cluburilor din România şi cei care îşi doresc să participe la EURO pentru a susţine echipele naţionale favorite

Sper că pe etapele finale din cele două faze, play-off şi play-out, să avem spectatori. Cel puţin aşa mi se pare normal, în măsura în care, repet, se judecă cu aceeaşi unitate de măsură şi nu se doreşte crearea unei discriminări”, a spus Justin Ștefan, potrivit realitateasportiva.net

Citește și Ce trebuie să facă suporterii pentru a merge pe stadion la EURO 2020! Ministrul Sportului a oferit ultimele detalii

Sursa: Realitatea de Bucuresti