Herman Berkovits, medicul premierului israelian Benjamin Netaniahu, a fost invitat în emisiunea „Sănătatea la Control”, de la Realitatea PLUS. Acesta a vorbit despre modul în care a reușit Israelul să aibă o campanie de vaccinare extrem de bine pusă la punct, care anunță sfârșitul pandemiei de COVID în această țară.

Herman Berkovits: „Israel e prima țară care scapă de pandemie, dar am avut o situație grea, cu mulți pacienți internați. Vaccinarea a început în Israel acum patru luni. De atunci s-au dat peste 10 milioane de vaccinuri. 58% din populația Israelului a primit al doilea vaccin, iar 54% primul vaccin. Restaurantele sunt deschise și hotelurile sunt deschise doar pentru cei cu certificatul verde, care arată că au trecut prin cele două vaccinuri. Cei nevaccinați au posibilitatea de a merge la restaurant doar în spațiul liber. De mâine putem circula fără mască în spațiul liber, iar copiii se întorc la școală. Israelul este un exemplu pentru toată lumea și vedem sfârșitul acestui tunel negru. Lumea începe să se întoarcă la viața normală de dinainte de pandemie. ”

 

Sursa: Realitatea de Diaspora