Dmitri Godorog, condamnat anterior pentru proxenetism, a devenit asistentul Avocatului Poporului, Natalia Moloșag. Cazul a ieșit la iveală în seara zilei de 30 noiembrie, după ce în spațiul public au apărut mai multe fotografii cu angajații oficiului Avocatului Poporului, iar printre ei – și fostul proxenet. Pentru a clarifica situația, Natalia Moloșag a organizat astăzi, 1 decembrie, o conferință de presă, unde a explicat prezența lui Dmitri Godorog în cadrul echipei oficiului Avocatului Poporului. Discursul Ombudsmanului i-a șocat însă pe toți.

Natalia Moloșag a anunțat că a încheiat cu Dmitri Godorog un contract de prestări servicii în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2021, pe bază de voluntariat, în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, pentru a-i asigura securitatea.

„Pentru a aduce claritate, am fost avocata lui Dmitri Godorog într-un dosar penal în care și-a recunoscut vina și și-a ispășit pedeapsa. Mi-am asumat reîncadrarea acestuia în societate post-condamnare, pentru că misiunea unui apărător este inclusiv asigurarea incluziunii sociale și creșterea toleranței față de foștii deținuți prin implicări în acțiuni de interes comunitar importante pentru ei și pentru societate. Din 2018, i-am oferit posibilitatea să dețină o funcție (asistent) în Cabinetul de avocatură a Nataliei Moloșag.  Ulterior, l-am contractat temporar în baza unui contract de prestări servicii, cu titlu gratuit. Dumnealui a decis să facă voluntariat din șansa pe care i-am dat-o. Nu a fost implicat în activitățile mandatului meu, nu a avut acces la date cu caracter personal sau competențe de decizie. A fost personal tehnic, care m-a ajutat cu deplasarea fizică și cu protecția integrității, deoarece am fost amenințată”, a dezvăluit Avocatul Poporului.

Natalia Moloșag a declarat că va demisiona după finalizarea controlului inițiat în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, după preluarea mandatului de Ombudsman, iar instituțiile competente se vor expune asupra rezultatelor.

” Poate a durat un pic mai mult apariția mea în spațiul public cu referire la cele relatate. Vreau să mă înțelegeți în ce situație sunt, sunt atacată din toate părțile. Voi demisiona nu pentru că am comis încălcări, dar pentru a nu a afecta credibilitatea instituției”, a menționat Natalia Moloșag.

Mai mulți lideri politici au comentat pe rețelele de socializare declarațiile Nataliei Moloșag. Fostul deputat PPDA, Dinu Plîngău, consideră că Avocatul Poporului trebuie să-și dea demisia.

„În loc să-și prezinte astăzi demisia și scuzele pentru compromiterea imaginii instituției pe care o conduce, această doamnă a ieșit cu o reacție foarte obraznică, absolut nedemnă de înalta funcție pe care o deține. Niciodată reputația Oficiul Avocatului Poporului nu a căzut atât de jos”.

În opinia Marianei Durleșteanu, președinta Partidului Politic “Legea și Dreptatea”, acest caz pune la îndoială intenția PAS de a combate corupția.

Ce se întâmplă în Republica Moldova?! Cum se construiește statul de drept în Republica Moldova? Proxeneții, penalii, corupții sub paravanul transparenței și onestității declarate? Ce fel de luptă cu corupția mai e și asta? Despre ce fel de filtre și integritate mai putem vorbi?”.

Iar Ștefan Gligor, președintele Partidului Politic “Partidul Schimbării”, a îndemnat PAS să-și schimbe atitudinea, în caz contrar se va compromite în față cetățenilor.

Natalia Moloșag a compromis încrederea majorității parlamentare. Numirile făcute în urma unor concursuri mimate, înțelegerilor neoficiale, în baza criteriilor de afiliere sau fidelitate vor continua să discrediteze noua guvernare. PAS este obligat să-și revizuiască de urgență abordarea sau riscă să piardă încrederea cetățenilor”.

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului în cadrul ședinței Parlamentului din 23 septembrie, pentru un termen de 7 ani. Candidatura acesteia a fost votată de 57 de deputați PAS. 

Articolul precedentPlahotniuc, chinuit de remușcări. A decis să se spovedească în fața lui Rizea
Articolul următorFostul deputat democrat Sergiu Sârbu deține nejustificat aproape 2 milioane de lei. ANI cere confiscarea banilor