Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru joi, 10 decembrie, cod galben de polei în toată țara și temperaturi de până la +9 grade Celsius ziua. 

În raioanele de nord, valorile termice vor arăta -5…-2 grade, la noapte, și +4… +7 de grade, ziua.

În zona centrală și în Capitală se așteaptă, la noapte, -4… -1 grade, iar ziua +5… +8 de grade.

În partea de sud a țării va fi cel mai cald. Noaptea temperaturile vor ajunge până la -3… 0 grade, iar ziua până la +6… +9 de grade.

Potrivit meteorologilor, codul galben va fi valabil pentru ziua de astăzi în intervalul de timp 03:00-12:00.

Astfel, în perioada indicată pe drumuri se va forma polei.

Poliția R. Moldova vine cu câteva recomandări pentru toți participanții la trafic.
La aceasta oră, se circulă în condiții de ploaie, suprafața carosabilă este umedă și alunecoasă, iar neadaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, crește riscul producerii de accidente rutiere.
Pe ploaie, este recomandat un plus de prudență, astfel, Inspectoratul General al Poliției vă reamintește:
– adaptați viteza la condiţiile de drum şi trafic și luați în calcul faptul că distanța de frânare crește substantial;
– păstrați distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic!
– utilizați luminile de întâlnire şi pe timpul zilei! evitați acţionarea bruscă a direcţiei și a frânei!
– păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile!
– nu vă angajaţi în depăşiri fără a avea o bună vizibilitate!
De asemenea, vă reamintim că este interzis să opriți sau să staționți în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile de pietoni sau la colțurile intersecțiilor.
Pietoni, traversați numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și evitați pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă!
În caz de necesitate, solicitați ajutorul polițiștilor, care permanent sunt în stradă pentru siguranța voastră.
Mulțumim celor care respectă regulile de circulație, siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi.
Drum bun să aveţi!

Sursa: Realitatea din Moldova

Articolul precedentO femeie, lovită mortal de un microbuz, pe traseul Chişinău-Bălţi
Articolul următorMaia Sandu a renunțat la funcția de lider al PAS