Natalia Moloșag și-a depus, astăzi, cererea de demisie din funcția de Avocată a Poporului.  Pe 1 decembrie, în cadrul briefingului organizat cu scopul de a explica de ce l-a angajat în calitate de asistent pe Dumitru Godorog, condamnat anterior pentru proxenetism, Natalia Moloșag anunțase că va demisiona după finalizarea controlului în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, inițiat imediat după preluarea mandatului. 

Natalia Moloșag a declarat că a depistat mai multe nereguli la Oficiul Avocatului Poporului, cum ar fi lipsa mobilierului, cutii cu documente arhivate păstrate la podea, pereți mucegăiți cu tencuiala căzută, mașini cu actele expirate și acumulatoarele moarte. 

„De cum am început inventarierea, a apărut și această mobilă în coridor, peste noapte. Nici lumină nu era aici. În cabinetul meu, stă un mobilier semi-asamblat. Înainte să vin eu, a fost spart serverul instituției, mi-a confirmat-o persoana responsabila de IT, care a reușit să-l restabilească, dar nu a reușit să restabilească toată informația”, a relatat Natalia Moloșag.

Angajații Oficiului Avocatului Poporului au respins însă acuzațiile Nataliei Moloșag, despre care spun că sunt neadevărate și calomniatoare.   

“Încercarea de a prezenta lucrurile în această manieră este un gest de disperare, pentru a sustrage atenția opiniei publice de la adevăratele abateri pe care le-a comis domnia sa prin implicarea unei persoane neangajate oficial nu doar în activitatea instituției, dar și în luarea unor decizii importante referitoare la aceasta. Spre deosebire de Avocatul Poporului, funcționarii Oficiului Avocatului Poporului și cei care și-au dat demisia din cauza atmosferei din instituție în ultimele două luni pot oferi multe detalii despre modul de administrare a acesteia cu participarea așa numitului „asistent personal ” al Ombudsmanului, Dumitru Godorog. Nimeni dintre funcționari nu a sabotat-o pe Natalia Moloșag, dimpotrivă, în realitate ea a ignorat comunicarea cu cea mai mare parte dintre angajați”, este menționat în declarația remisă presei de către Oficul Avocatului Poporului. 

Natalia Moloșag a anunțat că, în 2018, i-a oferit lui Dumitru Godorog o funcție în cadrul Cabinetului Avocatului Natalia Moloșag pentru a-l ajuta să se reîncadreze în societate. După ce a preluat mandatul de Avocată a Poporului, i-a propus să fie asistentul ei în cadrul oficiului, în baza unui contract de voluntariat.  

În 2017, Dumitru Godorog a fost condamnat pentru proxenetism, fiindu-i stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de probațiune de 3 ani. El a fost apărat în instanță de către avocații Natalia Moloșag și Pavel Pituhin.

Articolul precedentExclusiv: Andronache controlează contrabanda cu tutun pentru narghilea
Articolul următorRizea: Tauber nu va ajunge primar de Bălți, chiar dacă va învinge în turul II