Mosova a acuzat marți Washingtonul că instigă la o revoluție în Republica Moldova. Acuzația vine din partea Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR), în contextul apropierii alegerilor prezidențiale.

”SUA continuă să se amestece fără nicio reţinere în treburile interne ale unei ţări prietene a Moscovei (…). Astăzi vedem că americanii orchestrează un scenariu revoluţionar pentru Republica Moldova în noiembrie”, a acuzat Directorul SVR, Serghei Narâşkin, potrivit realitatea.net

Oficialul rus a făcut referire la situațiile din Belarus sau Kârgâzstan, unde au loc ample revolte populare. 

Republica Moldova va organiza alegeri prezidențiale pe 1 noiembrie. Principalii favoriți sunt actualul președinte pro-rus, Igor Dodon, și proeuropeana Maia Sandu. În 2016, doar patru procente i-au despărțit pe cei doi, al doilea tur de scrutin fiind câștigat de Dodon. 

 

Sursa: Realitatea din Moldova

Articolul precedent100% TU DECIZI! Carmen Dan, mărirea și decăderea. Secretara de școală ajunsă șefă la Interne
Articolul următorSpovedania lui Rizea continuă la Realitatea PLUS: Dezvăluiri incendiare din dosarul MICROSOFT. Coldea i-a zis lui Ghiță, după audieri, că e IUDA